gEOPARCUL pLATOUL mEHEDINTI
I. Caracterizarea generală a geoparcului platoul mehedinţi
Timpul, cel prezent sau cel istoric, timpul în general, dă fiecărei generaţii o dimensiune esenţială pentru a-şi măsura puterea de creaţie, capacitatea de a gândi şi de a făuri. Dar pentru că a făuri e poate mai pretenţios şi mai greu de realizat, a proteja ar trebui să fie la îndemâna oricui iubeşte natura şi plaiurile mehedinţene. Şi pentru că suntem printre cei care iubim neasemuitul şi unicul Platou Mehedinţi, vă propunem o incursiune în inima acestuia.
Geoparcul Platoul Mehedinţi – o prezentare succintă
Parcul Natural “Geoparcul Platoul Mehedinţi” este situat în sud-vestul României, la nord de municipiul Drobeta Turnu Severin şi se întinde pe o suprafaţă de 106.000 ha.
Climatul temperat-continental cu influenţe submediteraneene şi relieful foarte variat au creat condiţii pentru numeroase specii de plante si animale rare. Structura geologică unică a acestei zone a condus la apariţia a numeroase formaţiuni geologice şi speologice. O mare parte din aceste valori sunt protejate în peste 17 rezervaţii naturale. Pe lângă aceste valori naturale în acest spaţiu întâlnim numeroase obiective culturale şi istorice iar tradiţiile şi meşteşugurile populare (ţesutul, olăritul etc.) sunt încă prezente.
Zonă de un farmec şi un pitoresc deosebit, Platoul Mehedinţi se confruntă azi cu grave probleme cum ar fi: deteriorarea continuă a nivelului de trai, îmbătrânirea populaţiei, exodul populaţiei tinere spre oraş, exploatarea neraţională a resurselor naturale, lipsa unei infrastructuri etc. tocmai de aceea, am considerat necesară includerea acestei zone pe lista ariilor protejate. Suntem la început de drum, dar cum spunea cineva: „am aruncat bolovanul”. Astfel, GeoParcul Platoul Mehedinţi este cea mai nouă arie protejată a judeţului Mehedinţi, conform Hotărârii Consiliului Judeţean din martie 2004.
Îndrăznim să sperăm că devenind parc natural de importanţă naţională şi apoi sit de importanţă UNESCO, prin proiectele iniţiate s-ar putea realiza conservarea valorilor naturale, culturale, istorice şi etnografice în vederea unei dezvoltări durabile a zonei.
Delimitarea Geoparcului Platoul Mehedinţi
La sud: din vârful dealului La Pietroi (271m) spre dealul Sorcovăţ, vârful Cotul lui Piru (260,2m) coboară pe culme în satul Schinteieşti, traversează râul Topolniţa la sud de satul Izvorul Bârzii, urcă pe culme până în vârf şi coboară în Ogaşul Tarovăţului la confluenţa cu un ogaş pe partea dreaptă după care urcă pe culme până în vârful a cărui cotă este 266,3 m, de unde coboară pe un ogaş, în drumul naţional DN67 în localitatea Malovaţ. Limita se continuă pe DN 67 până la intersecţia cu DJ670 în localitatea Floreşti.
La est, de la intersecţia DN 67 cu DJ 670 se continuă pe DJ 670 până la intersecţia cu DN 67D (Tg Jiu - Baia de Aramă).
La nord, intersecţia DJ 670 cu DN67D se continuă pe limita cu judeţul Gorj urmând culmea prin Vârful Înalt (377,6m), Dealul Orzeşti (599m), Vârful Muchii (661 m), Vârful Gorganu (1010,4m), coboară pe culme până la confluenţa pârâului Capra cu pârâul Văratec după care se continuă până la limita cu Parcul Naţional Valea Cernei-Domogled.
La vest, limita estică a Parcului Naţional Valea Cernei-Domogled iar de la borna 290 din UP VI Ocolul Silvic Băile Herculane, pe limita de judeţ Mehedinţi-Caraş Severin prin Vârful Creasta Cocoşului (917m), până în Vârful Meteriz (720,3m) până la limita cu Parcul Natural Porţile de Fier, în continuare merge spre est pe limita nord estică a Parcului Natural Porţile de Fier până în Dealul La Pietroi (271m).
Prezentarea generală a Platoului Mehedinţi
Situat în S-V României, Platoul Mehedinţi este reprezentat de două unităţi de relief aşezate între culmea Munţilor Mehedinţi la vest şi Piemontul Getic la est, caracterizate printr-o evoluţie geologică şi geografică foarte asemănătoare.
Cadrul geologic al zonei a fost descrifat în mare parte de Gh. M. Murgoci (1898) şi aprofundat ulterior de Al. Codarcea (1940).
Calcarele de vârstă Jurasic-Cretacică aparţin Autohtonului danubian şi sunt dispuse în două fâşii principale, paralele între ele.
Fâşia vestică aparţine Munţilor Mehedinţi şi se caracterizează
printr-o tectonizare extrem de puternică. Căderea în trepte spre vest a contribuit la formarea grabănului Cernei.
Fâşia estică apare în zona centrală a Podişului Mehedinţi între Baia de Aramă şi Cireşu. Pachetul de calcare este gros de 200-300 m şi este alcătuit din straturi de 4-10 m grosime cu înclinare generală spre sud – est. Deşi ocupă numai 5 % din suprafaţa totală, straturile de calcar au generat numeroase şi variate fenomene carstice care dau faima Platoului Mehedinţi.
Aproape toate râurile care vin dinspre vest, de pe formaţiuni impermeabile, sunt captate în subteran la intrarea în bara de calcare. Aval de punctul de captare văile rămân seci, formând în decursul timpului trepte antitetice, cum sunt şi cele ale râurilor Topolniţa, Ponorăţ, Ponorel etc. Amonte de captare se produce aluvionarea pronunţată a luncilor, care se desfăşoară pe sute de metri lăţime se formează astfel depresiuni închise, cu fundul plat şi cu aspectul general de polie. Cel mai tipic fenomen de acest gen îl constituie sistemul hidrocarstic de lângă comuna Ponoarele, care a generat depresiunile Zăton şi Ponoarele (M. Bleahu, V. Decu, 1963).
Exceptând depresiunile, celelalte forme exocarstice sunt slab reprezentate în cuprinsul Platoului Mehedinţi. Demne de remarcat sunt totuşi dolinele de la vestul localităţilor Balta şi Marga, precum şi lapiezurile şi Podul Natural de la Ponoarele (Podul lui Dumnezeu).
Apele subterane au săpat numeroase peşteri, renumite prin dimensiuni şi prin ornamentaţie, cum ar fi de exemplu peşterile: Topolniţa, Epuran, Bulba, Gramei, Isverna etc.
Morfologia Munţilor Mehedinţi este diferită de cea a podişului. Dacă pentru zona de platou este tipic carstul de bare calcaroase coborâte, în cuprinsul Munţilor Mehedinţi predomină carstul de creste înălţate şi de versant.
O mare parte a calcarelor din cadrul Podişului şi Munţilor Mehedinţi sunt despădurite sau acoperite cu păducel, corn, porumbar, scumpie, ienupăr şi liliac, în amestec cu fagi izolaţi. În multe locuri liliacul sălbatic formează adevărate păduri, vestite fiind cele de pe cornetele Izverna, Nadanova sau Ponoarele. Aici, în fiecare an, la începutul lunii mai, când înfloreşte liliacul, se organizează „sărbătoarea liliacului”.
Individualitatea geografică a Platoului Mehedinţi constă în îmbinarea caracteristicilor de munte şi de deal . El poate fi asemuit munţilor, cu care se aseamănă din punct de vedere litologic (şisturi cristaline şi calcare mezozoice), al aspectelor de relief (văi strâmte, chei), prezenţei peşterilor şi fragmentării tectonice şi în acelaşi timp, poate fi asemuit dealurilor (înălţime joasă, culmi netede, numeroase aşezări omeneşti).
Această unicitate se materializează şi în răspândirea şi structura vegetaţiei. Prin poziţia sa geografică, unitatea se întinde în zona alternanţei pădurilor de fag şi de gorun. Climatul temperat cu influenţe submediteraneene, altitudinea medie de 500-600m, relieful accidentat, apropierea de Peninsula Balcanică, constituţia litologică (suprafeţe calcaroase extinse) au avut un rol însemnat în configuraţia actualei structuri floristice şi cenotice a vegetaţiei (Cucu – Popova Ana, 1970). Pe areale întinse din partea de sud şi sud-vest îşi face apariţia gorunul (Quercus petraea), stejarul pufos (Q. pubescens), cerul (Q. cerris), gârniţa (Q. frainetto), gorunul balcanic (Q. dalechampi), carpen (Carpinus betulus), cărpiniţa (C. orientalis), sâmbovina (Celtic austalis), nucul (Juglans regia), alunul turcesc (Corylus colurna). Fagul este reprezentat prin specia de fag balcanic (Fagus sylvatica subspecia moesica). Mai ales pe rocile calcaroase, se întâlnesc tufărişuri de tip submediteranean, cunoscute sub numele de şibleacuri, formate dintr-un complex de elemente submediteraneene carpato-balcanice şi sud-europene, termofile, cum sunt: mojdrean (Fraxinus ornus), cărpiniţă (Carpinus orientalis), corn (Cornus mas), scumpie (Cotinus coggygria), salbă râioasă (Euronymus verrucosa), dârmox (Viburnum lantana), nuc (Juglans regia), liliac (Syringa vulgaris) etc. (Cucu Ana Popova, 1976). Compoziţia floristică a pajiştilor este, de asemenea, abundentă în elemente sudice, submediteraneene. Se întânesc astfel pajiştile de sadină (Chrysopogon gryllus), de Dauthonia provincialis, Vulpia myuros, Festuca dalmatica etc.
Popularea străveche şi continuă a acestei regiuni naturale a determinat transformări însemnate în suprafaţa, structura şi compoziţia floristică a vegetaţiei. Terenurile cu păduri defrişate (curături) au fost înlocuite de pajişti şi terenuri cultivate agricol, dar de slab randament.
Pădurile se păstrează mai bine doar în partea de est a platoului. Pe valea Coşuştei şi afluenţilor săi, drumurile forestiere au înlesnit defrişarea, pe locul curăturilor efectuându-se plantaţii de molid şi de pin negru. Reprezentative suprafeţe păduroase de fag, brad şi pin ce au rămas încă neafectate de tăieri sunt pe valea Crivei, Lăpuşnicului (afluenţi ai Coşuştei) şi Borovăţului (afluent al Topolniţei). În partea de sud-vest a platoului pot fi întâlnite păduri de stejar pufos, cărpiniţă, tei şi chiar sâmbovină pe valea Topolniţei şi pe versantul dealului ce coboară spre Dunăre. Pe văile Coşuştei şi Topolniţei apar abundente tufărişuri de liliac ce au făcut pe localnici să respecte sărbătoarea tradiţională anuală a liliacului, din prima decadă a lunii mai, la Ponoarele, Balta şi Nadanova.
În cadrul covorului vegetal, ca urmare a diversităţii mediilor de viaţă, se întâlneşte o bogată şi heterogenă faună de origini diferite, dar cu preponderenţă a elementelor sudice.
Climatul blând, cu influenţe submediteraneene, ca şi vegetaţia specifică îşi găseşte reflectarea în prezenţa numeroaselor reptile şi insecte de felurite varietăţi. Caracteristice sunt cele două varietăţi faunistice, vipera cu corn (Vipera ammodytes) şi broasca ţestoasă (Testudo hermanni), specii submediteraneene ocrotite prin lege şi care au o largă răspândire pe calcarele din partea de sud-vest a platoului. Acestora li se adaugă şerpi veninoşi (Coluber jugularis cespius, Elaphe longissima, Coronella austriaca) şi neveninoşi (Natrix natrix şi Natrix teselata). Pe suprafeţele calcaroase se găseşte o specie de scorpion mic, dar veninos (Euscorpius carpathicus). De remarcat este mulţimea şopârlelor, îndeosebi cele de origine sudică (Lacerta taurica, Lacerta praticola pontica) tot în partea de sud-vestică a platoului. Dintre vertebrate o largă răspândire o au melcii, păianjenii, gândacii şi mai ales fluturii. În pădurile de fag şi gorun se întâlneşte ursul, veveriţa, jderul, viezurele, căprioara, pârşul mare şi lupul. Dintre păsări sunt ierunca, fâsa de pădure, gaiţa, măcăleandru etc.
Ca urmare a originalităţii cadrului său natural, în podişul Mehedinţi sunt semnalate cele mai dense şi variate rezervaţii naturale dintr-o unitate geografică de asemenea dimensiuni. Astfel, au fost declarate peste 17 rezervaţii naturale, cum sunt: Complexul carstic de la Ponoare, Rezervaţia complexă Peştera Topolniţa, Peştera Epuran, Cornetul Băii şi Valea Mănăstirii, Cornetul Obârşia Cloşani, Pădurea Borovăţ, Cheile Coşuştei ş.a.
Păşind în Platoul Mehedinţi avem ocazia de a percepe ritmurile materiale ale timpului. Perenitatea locuirii acestor meleaguri a fost scoasă la iveală în timpul săpăturilor arheologice care au dezvăluit urme de civilizaţie datând din neolitic şi aparţinând culturii Coţofeni (Cireşu, sat Bunoaica, Jupâneşti). În mai multe puncte din Platoul Mehedinţi s-au descoperit urme ale unor aşezări dacice datând din secolele IV-I î.Hr. (Balta, Bala de Sus, Malovăţ), mărturii ale unor aşezări romane (Şişeşti, sat Crăguieşti).
Cea mai veche atestare documentară a unei localităţi din platoul Mehedinţi este 1581, Baia de Aramă. Cifrele par a ieşi din firescul semnificaţiei lor în lumea de azi dominată de goana după câştiguri rapide.
Peste tot, în fiecare localitate se pot întâlni monumente de arhitectură populară: biserici, troiţe, case tradiţionale sau mori.
Mulţimea bisericilor, majoritatea construite din lemn, atestă nevoia locuitorilor acestor meleaguri de a fi aproape de Dumnezeu. Cel mai vechi lăcaş de cult este Schitul Topolniţei construit în secolul XVI, pictat în 1673. Cea mai veche biserică de lemn datează din anul 1757 şi se află situată în satul Brebina din zona Baia de Aramă. Alte biserici vechi se pot întâlni în: Godeanu – biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae”(1766), biserica de lemn cu hramul „Sfinţii voievozi” (1783-1786), Gornoviţa – biserica de lemn cu hramul „Sfântul Ştefan” (1796-1799), Prejna – biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” construită din porunca lui Tudor Vladimirescu (1808) etc.
Satul, ca element de bază al Geoparcului Platoul Mehedinţi este un rezultat specific al evoluţiei sociale şi istorice. Păstrarea peste timp al modului de viaţă tradiţional se poate realiza prin conservarea aşezărilor rurale. Există la nivelul Platoului Mehedinţi situri etnografice în satele: Balta ( sec.XVIII-XIX), Costeşti (sec.XIX), Prejna (sec.XIX). De asemenea putem întâlni numeroase case cu arhitectură tradiţională declarate monumente, datând din secolele XIX şi XX, cum ar fi casa Untaru Dumitru (1885) şi casa Popescu C.(1940) din Jupâneşti, casa Pătru Nicu din Crainici (1898), casa Nicolescu Ion din Balta (1898), casa Epuran Gheorghe (1870), casa Dumitru Andrei (1850), casa Zamfiroiu Gheorghe (1860) – din Cireşu, sat Bunoaica, casa cu pivniţă Brehui Ghiţă din Şişeşti, sat Ciovârnăşani (1880) etc. Conservarea acestora trebuie să fie o prioritate pentru regiunea despre care vorbim.
Datinile şi obiceiurile străvechi ale mehedinţenilor care trăiesc în zona de platou, sunt nenumărate şi originale. Acestea sunt legate de diferite momente ale vieţii: naşterea – căsătoria – înmormântarea. În rest datinile sunt legate de aniversările sfinţilor ortodocşi cărora poporul le acordă semnificaţii aparte: „Boboteaza” (6 ianuarie), „Sfinţii mucenici din Sevastia” (9 martie), „Sfântul mare mucenic Gheorghe” (23 aprilie), Sfintele Paşti etc. Fiecare manifestare bisericească este însoţită de manifestări populare specifice, prilejuri trăite pe deplin de comunităţile rurale ale platoului Mehedinţi.
Meştesugurile tradiţionale sunt încă prezente: ţesutul covoarelor din lână, vopsitul lânii folosind coloranţi naturali, olăritul (ceramica de Şişeşti, Noapteşa) etc.
O serie de localităţi din zona platoului sunt cunoscute încă din antichitate prin zăcămintele de minereuri neferoase. Exploatările de minereuri cuprifere din zona Ponoarele – Baia de Aramă sunt atestate de pe vremea domnitorului Mircea cel Bătrân.
Calcarele jurasice – Cireşu, Baia de Aramă, Ponoarele, Balta sunt folosite la fabricarea cimentului, obţinerea varului, ca piatră de construcţii.
In concluzie, pentru dezvoltarea durabilă a zonei se impune luarea următoarelor măsuri:
· Conservarea valorilor naturale;
· Revigorarea meseriilor/ meşteşugurilor tradiţionale;
· Încurajarea dezvoltării unei agriculturi ecologice;
· Promovarea valorificării produselor naturale sub formă de mărci unice;
· Promovarea turismului durabil prin formele sale: eco-turism, turism rural, turism cultural;
· Programe de informare – educare ecologică a comunităţii locale;
· Susţinerea proiectelor de conservare-restaurare a tuturor monumentelor istorice şi culturale;
· Susţinerea proiectelor pentru dezvoltarea infrastructurii în aria protejată;
· Declararea ariei protejate – sit de importanţă UNESCO.
Bibliografie
1. CUCU V., POPOVA-CUCU A., 1980: Judeţul Mehedinţi, Bucureşti.
2. ERDELI G., Podisul Mehedinti – geografie umana, editura Metropol
3. Mohan Gh., Ardelean A., Georgescu M., 1993: Rezervaţii şi monumente ale naturii din România, Arad.
4. NEAGU V., STANCIU G., 1996: România – charta europeană a spaţiului rural, Bucureşti.
4. Stoicescu N., 1970: Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România. I Ţara Românească (Muntenia, Oltenia şi Dobrogea), Vol. I-II, Craiova.
5. *** , 1997: Lista monumentelor istorice, Mehedinţi, Bucureşti.
PESTERILE DIN GEOPARCUL
PODISUL MEHEDINTI
Suprafata barelor si platourilor calcaroase este relativ restransa, insa datorita varietatilor formelor exocarstice si retelelor subterane, aceasta regiune carstica este considerata una din cele mai importante din Romania.
Exista peste 200 de pesteri in zona din care 4 peste 3 km (toate fiind declarate rezervatii) culminand cu Pestera Topolnita care la cei 22 km dezvoltare este in topul primelor 10 din Romania.
-Pestera Bulba
Localizare si cale de acces.
Pestera Bulba se afla in apropiere de localitatea Baia de Arama pe drumul spre Ponoarele.
Descriere.
Este o pestera mare ( 4 km) avand 2 etaje, unul activ si unul fosil remarcat in literatura de specialitate pentru diversitatea si frumusetea speleotemelor, mai ales a draperiilor (sau voaluri) printre cele mai frumoase din tara.
Protectia acestor frumoase speleoteme se face in mod natural datorita accesului greu in pestera, intrarea se face prin etajul inferior activ care este o galerie joasa, sifonata pe alocuri si parcursa in permanenta de paraul subteran. In functie de nivelul freatic din zona accesul in pestera este posibil maxim 3-4 luni/an si numai cu echipament special (neoprene, corzi, etc.).
-Pestera Curecea
Localizare si cale de acces.
Pestera Curecea se afla in apropiera localitatii Balta pe drumul de legatura spre Jupanesti in Cornetul lui Rascraci.
Descriere.
Este o pestera mare (peste 4 km) dezvoltata pe doua nivele ( unul inferior activ si un nivel fosil) reprezentand de fapt o strapungere hidrogeologica a barierei de calcar de catre paraul cu acelasi nume.
Datorită frumusetii si faptului ca este o pestera nedegradata a fost declarata rezervatie speologica.
Accesul in pestera este relativ facil in perioada de vara, cand nivelul apei in pestera scade sau dispare complet, iar in perioadele cu precipitatii mari accesul este posibil numai cu echipamente speciale (barci, neoprene, etc.
Din punct de vedere al speleotemelor se remarca prin variatele forme de eroziune ale calcarelor si mai putin prin varietatea speleotemelor de calcit.
-Pestera Izverna
Localizare si cale de acces.
Pestera se afla la capatul vestic al localitatii Izverna la baza peretelui de stanca de unde izvoraste paraul cu acelasi nume.
Descriere.
Este o pestera mare ( peste 1,5 km) parcursa in permanenta de paraul subteran.
Practic sunt aproxinativ de 200m de galerii in afara apei separate prin 3 sifoane( Galben, Verde si Negru) dar adevarat valoare a pesterii sete data de galeriile inecate.
Dupa 20 de ani de scufundari conduse de Grupul de Explorari Subacvatice si Speologice, multe tabere internationale la care au participat unii din cei mai renumiti scafandrii ai lumii subterane, in urma cu doi ani echipa Gabor-Baciu au reusit sa treaca Sifonul Negru decoperind Sute de metri de galerii post-sifon de o frumusete incredibila.
Astazi Sifonul Negru are peste 400 m lungime si o denivelare negativa de 40 m, fiind cel mai mare sifon din tara.
Activitatea de explorare continua si in prezent datorita potentialului foarte mare si descoperirii a noi sifoane la capatul galeriei emerse.
Explorarea este ingreunata de faptul ca sunt foarte putini scafandrii capabili sa treaca sifonul si o tura dureaza peste 10 ore intr-o apa de 7-8 grade…
-Pestera Gramei
Localizare si cale de acces.
Se afla in vecinatatea drumului Jupanesti- Balta in cornetul cu acelasi nume.
Descriere.
Este o pestera medie (7- 800m),frumos concretionata avand doua etaje (fosil si inferior activ)
Pestera este usor accesibila si situata intr-un cadru natural de exceptie.
Datorita vecinatatii pesterii Topolnita care atrage ca un magnet numerosi vizitatori, pestera Gramei este rar vizitata desi din punct de vedere al frumusetii si speleotemelor este cu mult peste nivelul altor pesteri amenajate pentru turism din Romania.
In ultimii ani Taberele de explorare desfasurate de membrii Speo- Alpin au dus la marirea dezvoltarii la peste 1 km si s-au descoperit noi galerii extrem de bogate din punct de vedere al speleotemelor.
Pestera este vizitabila in tot cursul anului dar pentru etajul superior fosil este nevoie de coarda si echipament speo complet.
In acest material sunt neglijate multa alte pesteri de renume cum ar fi :
-Pestera mare de la Sfodea;
-Pestera de la Balta;
-Pestera Podului de la Ponoare;
precum si multe avene unele cu denivelare mai mare de 60m, care au mare valoare din punct de vedere speologic si stiintific.
